Fistula perianală este o afecțiune cronică, de natură infecțioasă, care creează un disconfort semnificativ și o stare de anxietate. Deși tratamentul necesită adesea intervenție chirurgicală, progresele din medicină oferă astăzi soluții personalizate care prioritizează conservarea funcției anale. Află din acest material ce soluții există pentru pacienții care suferă de această afecțiune.

Fistula perianală este, în esență, un traiect sau un tunel permanent care conectează interiorul canalului anal (zona primară de infecție) cu pielea din jurul anusului (orificiul extern).

Majoritate (peste 90%) a fistulelor își au originea în glandele anale (criptoglandulare), situate la nivelul liniei pectinate (linia de demarcație din interiorul canalului anal).

Ciclul infecțios:

• Obstrucția: Glandele anale se blochează din cauza materiilor fecale sau a traumatismelor.
• Infecția și abcesul: Bacteriile proliferează în glanda blocată, formând o pungă de puroi, cunoscută sub numele de abces perianal sau abces anorectal.
• Drenajul: Abcesul trebuie drenat fie spontan (spărgându-se singur), fie chirurgical.
• Cronicizarea (Fistula): În aproximativ 50% dintre cazuri, după drenarea abcesului, tunelul care a permis evacuarea puroiului nu se închide și nu se vindecă, ci se căptușește cu țesut fibros, transformându-se într-un traiect cronic și persistent: fistula.

Fistula perianală: ce simptome are?

Simptomele fistulei sunt de natură cronică și recurentă:

• Scurgere constantă/intermitentă: Eliminarea de puroi, lichid seros sau ocazional sânge din orificiul extern. Această scurgere este adesea însoțită de un miros neplăcut.
• Durere pulstailăȘ Durerea din zona anală și rectală poate varia de la o senzație surdă, constantă, la o durere intensă, pulsatilă, mai ales în perioadele în care orificiul extern se blochează, ducând la acumularea de puroi.
• Iritație și prurit (Mâncărime): Secrețiile constante irită și macerează pielea perianală, cauzând dermatită locală.
• Recurența abcesului: Blocarea temporară a orificiului extern poate duce la formarea unui nou abces acut, însoțit de febră și stare generală alterată.

Cum se diagnostichează fistula perianală?

O evaluare exactă a anatomiei fistulei este vitală, deoarece ea dictează strategia chirurgicală pentru a evita cea mai gravă complicație: incontinența fecală.

Diagnosticul precis al fistulei perianale începe cu anamneza detaliată și examenul clinic, care includ inspecția orificiului extern, tușeul rectal pentru evaluarea sfincterului și anoscopia cu sondajul fistulei pentru a determina localizarea orificiului intern și direcția traiectului.

Aceste etape clinice sunt completate de imagistica avansată, esențială pentru a planifica intervenția chirurgicală cu risc minim de incontinență. În acest sens, imagistica prin rezonanță magnetică pelvină este considerată standardul de aur, oferind detalii clare despre traiectul fistulos, ramificațiile, colecțiile asociate și, crucial, raportul exact cu mușchii sfincterieni, fiind adesea susținută de ecografia endoanală, ca metodă complementară de vizualizare a structurilor.

Fistulele sunt clasificate în funcție de traseul lor prin mușchii sfincterieni (sfincterul intern și cel extern), conform clasificării Parks (intersfincteriană, transsfincteriană, suprasfincteriană, extrasfincteriană).

Cu cât fistula traversează mai mult mușchi sfincterian, cu atât este mai complexă și riscul de incontinență prin intervenția chirurgicală este mai mare.

Soluțiile de tratament: conservarea funcției este prioritară

Tratamentul fistulei perianale este predominant chirurgical, iar alegerea tehnicii depinde de complexitatea fistulei și de gradul de implicare a mușchilor sfincterieni.

Pentru fistulele simple și superficiale (intersfincteriene joase), cea mai eficientă metodă este fistulotomia, care constă în tăierea și desfacerea întregului traiect pentru a se vindeca din interior; deși are o rată de succes de peste 95%, nu poate fi aplicată în cazurile complexe din cauza riscului de incontinență.

Pentru fistulele complexe care traversează o porțiune semnificativă a sfincterului, se utilizează tehnici de conservare a mușchilor pentru a menține controlul anal. Acestea includ folosirea setonului, un fir plasat pentru drenaj pe termen lung (Seton lax) sau pentru o tăiere lentă și controlată a mușchiului (Seton tăietor).

Abordarea modernă LIFT (ligatura traiectului fistulos intersfincterian) este o variantă, prin care se excizează și ligamentează traiectul pentru a proteja sfincterul. Opțiunile minim invazive, precum tehnica FiLaC (închiderea cu laser) sau utilizarea de adezivi (Fibrin Glue) sau Dopuri Bioprotetice, sunt de asemenea disponibile, deși au rate de succes variabile (40-70%).

Fistula perianală este o provocare complexă, dar care poate fi gestionată cu succes. Cheia unei recuperări reușite stă în diagnosticul imagistic precis și în alegerea unei soluții de tratament adecvate care să vizeze eradicarea infecției, protejând în același timp controlul muscular. Consultați întotdeauna un chirurg specializat în proctologie sau colorectală.