Durerile musculare pot indica aceste afecțiuni!

Durerile musculare pot indica aceste afecțiuni!

Durerile musculare pot să apară în urma unei ședințe intensive la sală, însă de cele mai multe ori indică afecțiuni asupra cărora e nevoie să îți îndrepți atenția. Cu atât mai mult dacă le resimți intens, mai ales la nivelul gâtului și spatelui, dar știi că nu ai depus efort fizic susținut. Acestea sunt cele mai frecvente cauze ale durerilor musculare!

Durerile musculare sunt puse deseori, însă total eronat, pe seama exercițiului fizic intens sau a vârstei înaintate, însă aceste două cauze sunt destul de departe de realitate. În cele mai multe din cazuri, dureile musculare sunt simptome specifice pentru diferite afecțiuni.

Durerea musculară poate fi resimțită diferit, în funcție de cauza care le-a declanșat. Aceasta poate fi localizată la nivelul gâtului, spatelui, mâinilor și picioarelor. Durata acestora diferă și ea, de la câteva ore, la câteva zile și uneori chiar și luni.

Durerile musculare pot lua forma crampelor musculare, slăbiciunii musculare și a durerilor articulare, putând fi difuze, dar chiar și așa difuze pot produce disconfort.

Acest simptom vine însoțit de altele, de cele mai multe ori. Apar stările de insomnie și oboseală, iar în unele cazuri, apare și febra. De altfel, febra este semnalul că în corp există o infecție sau o inflamație, iar sistemul imunitar luptă pentru a o putea anihila.

Există câteva boli care au ca simptom specific durerile musculare.

Răceala și durerile musculare

În cazul răcelii, apar durerile musculare la nivelul întregului corp, alături de starea generală de rău și de slăbiciune a corpului. Dacă este o formă severă de răceală, durerile musculare sunt foarte intense și pot împiedica pacientul să se ridice din pat sau să efectueze activitățile zilnice de rutină. De altfel, durerile musculare apar și la alte infecții cu virusuri, precum hepatita A, B și C, boala lyma și COVID-19.

Rupturile musculare duc implicit la dureri musculare

O ruptură musculară sau orice fel de traumatism poate să ducă implicit la apariția durerilor musculare. De aceea, atunci când apare acest simptom, consultul de specialitate este mereu indicat, mai ales când durerile se instalează brusc. Cu cât amâni mai mult consultația în cazul rupturilor musculare, cu atât mai mult crește riscul de apariție a complicațiilor. Durerile musculare mai pot să apară și în cazul contracturilor musculare.

Fibromialgia

Fibromialgia este o boală atipică, destul de greu de diagnosticat, pentru că formele ei de manifestare pot fi foarte asemănătoare cu alte boli. De multe ori, boala este diagnosticată greșit.

Fibromialgia este caracterizată prin dureri musculare și scheletice, uneori destul de greu de suportat de către pacient.  Frecvent, apar stări de oboseală, schimbări de dispoziție, iar memoria poate fi afectată. În mare parte din cazuri, simptomele se instalează după un șoc emoțional puternic sau schimbări majore ce apar în viața pacientului, cum ar fi intervenții chirurgicale sau infecții repetate și generalizate.

Sindromul de colon iritabil și durerile de cap sunt frecvent asociate acestei afecțiuni.

Desigur, acestea sunt doar câteva dintre afecțiunile care pot fi indicate de durerile musculare. Consultul de specialitate este întotdeauna cea mai bună variantă pentru diagnosticarea exactă.

Cum poți ameliora durerile musculare?

Înainte de toate, trebuie să știi că dacă ameliorezi durerile musculare nu înseamnă că dispare și afecțiunea ce se ascunde în spatele lor. Poți recurge la băi calde și antiinflamatoare (de preferat, prescrise de medicul de specialitate). Cremele sau loțiunile pot ajuta și ele, la fel și infuziile de plante, cimbrișorul fiind cel mai eficient din acest punct de vedere.

Dacă durerea musculară este provocată de inflamații, compresele cu gheață sunt de un real folos.