Diabetul de tip 2 poate afecta creierul!
Un studiu recent efectuat asupra pacienților cu diabet de tip 2 atestă faptul că această boală duce la îmbătrânirea creierului și la declin cognitiv. În ultimele decenii, cazurile de diabet au crescut dramatic la nivel mondial. Diabetul este frecvent asociat cu riscul de boli de inimă, boli de rinichi și probleme de vedere! De aceea, diagnosticarea și monitorizarea acestei afecțiuni sunt esențiale pentru a reduce impactul bolii.
Diabetul de tip 2 este o problemă mondială, prevalența cazurilor crescând dramatic. La nivelul Statelor Unite ale Americii, 1 din 10 persoane din Statele Unite are diabet, iar aproximativ 95% dintre acestea au diabet de tip 2. În Regatul Unit, Diabetes UK preconizează că 5,5 milioane de persoane (1 din 12) vor avea diabet până în 2030, iar peste 90% dintre acestea vor fi de tip 2.
Diabetul apare în momentul în care celulele corpului nu mai răspund la insulină și, în consecință, glucoza nu mai este absorbită corespunzător.
Destul de rar întâlnită la pacienții sub 45 de ani, diabetul de tip 2 este direct legat de supraponderabilitate sau obezitate, sedentarism și istoric familial de diabet.
De asemenea, diabetul de tip 2 poate duce la probleme grave de sănătate, cum ar fi boli de inimă, boli de rinichi și probleme de vedere. Chiar mai mult, duce la îmbătrânirea accelerată a creierului și declinul cognitiv.
Poate afecta diabetul creierul?
Un studiu recent efectuat pe 20.000 de persoane a confirmat faptul că diabetul poate duce la declin cognitiv, dacă nu este tratat și atent monitorizat. Cercetătorii au comparat datele persoanelor cu diabet zaharat de tip 2 cu cele ale persoanelor sănătoase, din punct de vedere al vârstei, sexului, educației și stării de hipertensiune arterială. Toți participanții aveau vârste cuprinse între 50 și 80 de ani. Cercetătorii au analizat raționamentul abstract, funcția executivă, viteza de procesare, timpul de reacție și datele privind memoria numerică. Ei au folosit scanări RMN pentru a evalua atrofia creierului. De asemenea, cercetătorii au împărțit participanții cu diabet de tip 2 în cei care luau tratament pentru diabet și cei care nu luau medicamente.
În acest fel, au reușit să găsească o legătură între diabetul de tip 2 și declinul cognitiv, efectele neurocognitive fiind mult mai dramatice în cazul participanților care aveau cea mai lungă durată a diabetului de tip 2. Pe scurt, pacienții cu dibet de tip 2 aveau, niveluri mai ridicate de atrofie cerebrală.
Potrivit rezultatelor imagistice, diabetul de tip 2 afectează anumite zone din creier, care au nevoie de zahăr pentru a putea funcționa corespunzător.
Ce este de făcut?
Fiind o afecțiune metabolică, diabetul de tip 2 trebuie să fie diagnosticat în fazele timpurii sau chiar prevenit prin consultații de rutină și investigații imagistice suplimentare.
Dacă suferi de obezitate, ai un stil de viață sedentar și ai cazuri în familie de persoane diagnosticate cu diabet de tip 2, vino la consult de specialitate. Mai mult, dacă ești diagnosticat cu această afecțiune, este nevoie să ții permanent glicemia sub control, respectând planul alimentar personalizat, precum și tratamentul recomandat de medicul de specialitate.
Primele simptome ale diabetului sunt senzația de sete și foame în exces, urinarea frecventă, vederea neclară, stare de oboseală și slăbiciune, precum și rănile care se vindecă greu.
Netratat, diabetul de tip 2 poate duce la complicații precum:
- Boala vasculară
- Retinopatii diabetice
- Parestezii (furnicături, amorțeli)
- Boli ale rinichilor
- Picior diabetic